marți, 8 mai 2012

revista presei 07-13.05

    Ne-am despartit dupa ce a fost anuntata componenta Guvernului. Revin cu urmatoarele stiri:

    Victor Alistar nu va mai face parte din Guvern. Premierul (desemnat la acel moment) a precizat ca nu va nominaliza pe altcineva pana la venirea acestuia in echipa.
    Corina Dumitrescu, propusa pentru Ministerul Educatiei, a fost contestata de mediul academic, iar media a comentat inexactitati din CV-ul prezentat (referitoare la studii efectuate la Stanford California). Ulterior, inainta de prezentarea in comisii, Victor Ponta a inlocuit-o cu Ioan Mang, sef al departamentul Educatie din PSD. Schimbarea a fost anuntata in conferinta de presa.
    Adrian Nastase anunta ca se fac presiuni asupra UNPR (prin discutii individuale) pentru a nu vota investirea Guvernului Ponta.
    Ministrii propusi au fost audiati luni, incepand cu ora 10.00, in comisiile de specialitate ale Parlamentului, toti primind aviz favorabil. Dupa amiaza, a urmat votul de investitura, care s-a incheiat cu investirea guvernului Ponta, cu 284 de voturi pentru (mai multe si decat primise primul guvern Boc) si 92 impotriva, Desi PDL si UDMR anuntasera ca vor vota impotriva, se pare ca 10 dintre membrii acestora au votat <pentru>. Basescu a semnat decretele de numire a membrilor Guvernului, iar ministrii au fost convocati la Cotroceni, la ora 22.30. Dupa depunerea juramantului, Victor Ponta a revenit la Guvern, pentru procedura de predare-primire.
    Cu ocazia preluarii functiei, ministrul Sanatatii Vasile Cepoi a anuntat ca spera ca in luna iunie sa prezinte proiectul legii sanatatii Guvernului, iar la ministerul Mediului s-a anuntat ca programele Rabla si Casa Verde vor continua si in 2012.
    Fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu l-a acuzat, voalat, pe Andrei Marga, de colaborare cu Securitatea. In consecinta, CNSAS a anuntat ca, oricum, se vor face verificari in acest sens asupra tuturor membrilor guvernului.

    Printre masurile anuntate de guvernul USL, figureaza: reintregirea salariilor, restituirea CAS-ului incasat ilegal de la pensionari, regandirea pensiilor speciale, redeschiderea unor spitale si a unor scoli, cresterea salariului minim, reducerea TVA la 9% pentru produsele de panificatie.
    ANRE va fi trecuta in subordinea Parlamentului, potrivit programului de guvernare.

    In 04.05, cabinetul Ponta a negociat cu delegatia FMI reintregirea salariilor bugetarilor. Potrivit presei, Basescu a anuntat initial ca nu vrea sa trimita scrisoarea de intentie cu FMI Parlamentului, nefiind de acord cu majorarea deficitului bugetar. Ulterior, a revenit asupra acestei declaratii. Ministrul de Finante desemnat, Florin Georgescu, a anuntat ca salariile vor creste, in iunie, cu 8%, dupa majorarea deficitului bugetar. Partea romana si delegatia FMI au finalizat negocierile, s-a gasit o solutie si pentru rezolvarea situatiei pensionarilor, fiind stabiliti termenii scrisorii de intentie, care urma sa fie semnata marti, 08.05, in prima sedinta de guvern. Luni, delegatia FMI a discutat in comisiile de buget finante ale Parlamentului.
    In urma negocierilor cu FMI, pensionarii vor recupera CAS-ul incasat ilegal in 16 transe (in 16 luni), fiecare transa corespunzand unei luni de aplicare.
    Delegatia FMI pleaca joi din Romania, dar miercuri va sustine o conferinta de presa.

    Sambata, Ungureanu si ministrii demisi au fost primiti la Cotroceni. Potrivit informatiilor oficiale, intalnirea viza pregatirea lansarii candidatilor PDL (circa 50 de mii) care urma sa aiba loc duminica, la Sala Polivalenta din Bucuresti, chiar in ziua in care se implineau 2 ani de la taierea salariilor. Basescu nu a participat la lansarea candidatilor, dar a participat si a luat cuvantul Ungureanu (<Fiti ungurenii mei!>); Boc a anuntat ca PDL si-a propus obtinerea a 25% din voturi la alegerile locale.
    Si UNPR si-a lansat candidatii pentru alegerile locale. Tot mai multe informatii certifica faptul ca sunt folositi candidati clona pentru politicienii cu vechime. Spre exemplu, la presedintia CJ Arges, sunt inscrisi 3 candidati cu numele Constantin Niculescu, pentru functia de primar la Ocna Sibiului, candideaza mai multi Ioan Baltes, la presedintia CJ Olt, Paul Stanescu, iar la CJ Buzau - Victor Mocanu. Se pare ca va fi necesar un maxim de atentie la sigla ce insoteste numele candidatului, pentru a preveni aceasta manipulare grosolana...

    In data de 04.05, infiintarea liniei maghiare la UMF a fost blocata de Curtea de Apel. Decizia Curtii de Apel Mures este executorie, dar poate fi atacata cu recurs. Mai multe persoane, reprezentand conducerea UMF, cerusera suspendarea HG respective. Judecata de fond va avea loc la data de 06 decembrie, iar pana atunci infiintarea sectiei maghiare a UMF este suspendata.

    In sedintele Parlamentului din 08.05 (la Senat sau la Camera deputatilor), s-au adoptat: proiectul legii votului uninominal la parlamentari intr-un singur tur, ratificarea acordurilor de extradare cu Siria (Senat), Tratatul fiscal european (Camera deputatilor). De asemenea, s-a votat o lege de amnistie fiscala, care vizeaza circa 300.000 de functionari publici, care nu vor mai trebui sa restituie sporuri incasate ilegal in perioada 2008-2010. Ion Moraru a fost suspendat din functia de secretar general al Senatului, iar ridicarea imunitatii fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a fost amanata. Saptamana viitoare, parlamentarii nu se vor intruni in plen si nici in comisii.
    In sedinta de guvern a fost adoptata o hotarare privind demiterea tuturor prefectilor si subprefectilor PDL si UDMR. A mai fost adoptata o Nota referitoare la anularea HG privind infiintarea unei linii de predare in maghiara la UMF.
Dupa sedinta de guvern, Victor Ponta urma sa faca declaratii de presa.

    In paralel, s-au inregistrat noi demisii de rasunet in spatiul public. Lucian Duta a demisionat de la conducerea CNAS, sefa CNADNR, Daniela Draghia, si-a inaintat demisia ministrului Transporturilor, directorul Administratiei Porturilor Constanta, Aurelian Popa, a demisionat din functie, iar angajatii companiei au incetat greva, dupa 10 saptamani de proteste. Directorul Aeroportului Mihail Kogalniceanu a trecut la PNL.
    Senatorul Viorel Badea a demisionat din PDL si se va inscrie in PNL, Cezar Magureanu se inscrie in PSD. Potrivit datelor de presa, inca 4 deputati si un senator au plecat din PDL.

    Numeroase stiri, nu numai cele vehiculate pe canalele sportive, confirma ca, in Bucuresti, este mobilizare maxima pentru buna desfasurare a finalei Europa League.

    Ca stire de ultim moment, mentionez ca presedintele Basescu l-a primit, in sfarsit, pe ambasadorul Olandei la Bucuresti sa-si prezinte scrisorile de acreditare.

    In spatiul extern, duminica s-a desfasurat cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea presedintelui Frantei. Prezenta la vot a depasit cifrele inregistrate in primul tur, iar voturile exprimate au determinat victoria lui Francois Hollande. Presedintele francez se va intalni cu cancelarul german Angela Merkel in 16.05, la Berlin.

    Tot dumnica, a avut loc scrutin legislativ si in Grecia. Ulterior, premierul grec Samaras si-a depus mandatul, pentru ca nu a reusit formarea unui guvern de uniune nationala, fiind posibila repetarea alegerilor. Analistii economici au apreciat ca posibila cresterea cu 75% a probabilitatii iesirii Greciei din zona euro, in urma rezultatului alegerilor.