joi, 12 aprilie 2012
revista presei 09-15.04
Puterea a pierdut majoritatea la Senat, dupa demisia lui Secasean si C. Magureanu din partidele din coalitia de guvernare.
In 14 judete, PDL a reusit sa incheie aliante cu alte formatiuni politice, in perspectiva alegerilor locale. In Bucuresti, pentru primaria sectorul 2, din partea PDL, va candida Lucian Iliescu, pentru primaria sectorului 4 o sacrifica (candideaza impotriva lui Piedone) pe Sulfina Barbu, iar la sectorul 5, Mihai Cristian Atanasoaie si-a dat demisia din functia de prefect pentru a candida.
Vasile Pruteanu, presedintele Consiliului Judetean Neamt, a anuntat ca va trece de la PDL la PNL.
Senatorul Gyorgy Frunda va candida la Primaria Targu Mures.
Guvernul a aprobat o HG 255/ 03.04.2012 prin care au fost alocate fonduri importante pentru primarii, majoritatea banilor pentru cele care sunt conduse de reprezentanti ai formatiunilor din coalitia de guvernare (PDL -57%, UDMR-13%, UNPR-2%), PSD si PNL primind cate 10%. Din cele vehiculate de media, mai urmeaza o transa de bani pentru primarii.
Pe 24 aprilie, pana pe 07 mai, delegatia FMI revine in Romania. In preambulul vizitei, s-a reluat subiectul reintregirii salariilor, dar si a alocatiilor pentru cresterea copilului, insa in functie de evolutia situatiei economice.
In Bucuresti, presedintele PNL Crin Antonescu l-a demis pe Andrei Chiliman din functia de presedinte al PNL Bucuresti, in locul acestuia fiind numit interimar Eugen Nicolaescu. De asemenea, au fost operate inlocuiri din functie si la conducerea organizatiei partidului din sectoarele 2 si 4. Dupa demiterea lui Andrei Chiliman, acesta a sustinut o conferinta de presa, exprimandu-si nemultumirea fata de aceasta hotarare si concluzionand ca nu ar fi exlusa chiar o demisie a sa din PNL.
Sergiu Andon a fost declarat incompatibil cu mandatul de deputat, pe care este posibil sa il piarda, pentru ca a pledat ca avocat in acelasi timp.
Fostul ministru al Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, si-a dat demisia din functie, dupa ce DNA a cerut aprobare pentru a-l cerceta penal. In comunicatul DNA, ministrul era acuzat de trafic de influenta si fals in declaratia de avere.Pana la numirea unui nou ministru de catre UDMR (Atilla Korodi), interimatul la acest minister a fost asigurat de premierul in functie. Mai merita mentionat ca presedintele UDMR i-a sustinut nevinovatia, insa deputatii au votat pentru ridicarea imunitatii lui Borbely Laszlo. La noua investitura, Basescu a facut (a cata oara) lobby pentru Rosia Montana, pentru exploatarea gazelor de sist si pentru privatizarea Cuprumin. La protestul din Bucuresti care a urmat acestor declaratii, protestatarii care au intentionat sa ajunga din Piata Universitatii la Palatul Cotroceni au fost amendati. Si la Cluj s-a protestat pentru Rosia Montana.
Vineri, inainte de Florii si de congresele extraordinare ale formatiunilor din opozitie, Basescu a vrut sa modifice agenda publica, prin introducerea unor teme false de discutie. A trimis liderilor Opozitiei o scrisoare in care anunta ca ar demisiona <in timp util> daca acestia ar fi de acord cu modificarea Constitutiei, astfel incat: mandatul presedintelui sa se reduca de la 5 la 4 ani, sa se reduca numarul de parlamentari, in cadrul unui Parlament unicameral s.a.
<Oferta> a fost declinata de liderii USL (cine ar mai avea oare incredere in vreo afirmatie a lui Basescu?). Oricum, strategia era alta si s-a vazut chiar luni, 09.04, cand acelasi Basescu a promulgat amendamentele la Legea referendumului, astfel incat acum, pentru a fi suspendat, sunt necesare 9 milioane de voturi (50% din cei trecuti pe listele de vot, nu dintre cei prezenti la vot). Nu putem decat spera ca o noua majoritate parlamentara va readuce legislatia in domeniu pe un fagas normal. Ar fi mai mult decat ciudat si anormal ca, ales fiind cu putin peste 5 milioane de voturi, sa fie necesare 9 milioane pentru suspendare. Dar in prezent, asa ceva pare normal si se inscrie in logica (stramba) a celorlalte lucruri care se petrec (nu in ultimul rand sarabanda cu pensiile militare....)
Intens mediatizat, contractul pentru privatizarea Cuprumin nu s-a mai semnat, licitatia anulandu-se. Chiar ministrul Bode al Economiei a anuntat ca motivul pentru care s-a anulat licitatia il reprezinta nerespectarea clauzei de transparenta totala, insa privatizarea se va relua.
Scandal diplomatic fara precedent intre Romania si Olanda, intrucat Basescu a amanat primirea scrisorilor de acreditare, ambasadorul Olandei fiind la post din decembrie (uzantele mentioneaza un maxim de 60 de zile)
Statul a limitat despagubirile pentru casele nationalizate la 15%.
Senatul a adoptat o noua Lege a notarilor publici.
In final, va doresc sarbatori fericite, tihnite, alaturi de cei dragi, si sper sa ne recitim cu bine saptamana viitoare. Paste fericit!